cîntece de leagăn

Voi cu ce îi adormiți? Mormăiți ritmic sau aveți curajul să abordați o partitură? Piesa mea de rezistență e un cîntecel în limba maghiară. Dar uite ce frumos e și cântecelul ăsta în idiș:

protest impotriva protestului

Circulă vorba pe la urechi virtuale:

Diseara, la ora 19, la fantanile de la Universitate, protest impotriva grevei METROREX. Ne adunam, ne rupem in liniste cartelele de metrou, le strangem intr-o punga, ca sa nu facem gunoi, si plecam acasa. Nu tre' sa dureze mai mult de 5 minute.

Da' n-ati auzit de la noi, da?

E marţi. Cântec de jale.

A început să mă doară capul de cum am intrat în Bucureşti. Prima intersecţie blocată, primul mall mega-aglomerat, gălăgia permanentă diurnă şi nocturnă pe care nu o mai percepi decât dacă pleci şi reinveţi liniştea.

Există locuri pe lumea asta cu iarbă şi aer curat, există locuri cu ocean şi nisip. Unii au ajuns acolo. Şi-au adunat curajul într-o bocceluţă şi au plecat.

Suntem doi oameni comuni, cu un copil fabulos care îşi doreşte lucruri simple. În primul rand, să fie cu părinţii lui. Este incredibil cât de bine i-au făcut cele câteva zile petrecute în trei. Doar noi trei. Adio crize de afect, adio tulburări de somn!

Dacă această condiţie primordială este îndeplinită Vlad îşi mai doreşte: să alerge, să vorbească cu animale mari sau mici, să mănânce flori şi alte lucruri interesante găsite pe jos, să se bălăcească în apă (fie ea baltă sau ocean), să strige, să cânte, să descopere.

Şi ştiţi ceva? De fapt şi de drept asta ne dorim şi noi, părinţii lui. Ne uităm uimiţi la el şi ne dăm seama că exact asta ne dorim şi noi.

Stau în biroul meu din subsolul unei impozante clădiri de la Şosea şi mă întreb ce mă împiedică să mă ridic şi să îmi ofer mie şi fiului meu ceea ce ne dorim.

la Leresti. Vaca, mama, tata.

Tecuci, mon amour

Ne-am întors de la Iași, via Tărgu Secuiesc, Brașov, Lerești. O să vă povestim cum a fost sau poate doar o să punem poze. La ora asta, nu vreau să vă spun decât că până s-ajungi la Iași, treci prin Tecuci, unde e obligatoriu să oprești și să mănânci o pizza cu de toate (cu pește, ouă, telemea, vinete coapte și ardei umpluți), iar după ce ai mâncat bine, poți întârzia în Parcul lui Pazvante pentru a te umple de energie pozitivă de la cristalele miraculoase și pentru a admira ursoaica cu doi pui. Tecuciul nu este un oraș ieftin, din contră, așa că aveți grijă să nu deveniți shopping frenzy fără motiv. Deși am trecut prin atâtea orașe în ultima săptămână și am cunoscut atâția oameni, mie mi-a rămas gândul la Tecuci, tecuceni și poemul scris de magistrul Mihai Ursachi pe vremea când se credea pelican.

Un om din Tecuci avea un motor, dar nu i-a folosit la nimic.

LE: Poate mă ajutați cu două întrebări. Prima este cum e corect Iașiul susține Traian Băsescu sau Iașul susține Traian Băsescu? Și a doua este știți cine este Hristu Becali și cu ce se ocupă el la Iași?

De plecat la Iasi

Anunț umanitarian al Uniunii Cititorilor din România

Tatăl meu încearcă diferite proiecte de criză. El susține că adevărata criză abia acum începe și caută soluții ce ar putea să-i asigure o pensie tihnită și îndestulătoare. Ultima lui găselniță este înființarea unei Uniuni a Cititorilor din România (UCR), în care, după calculele lui (dar și ale mele), în primele luni ce vor urma alegerilor prezidențiale, se vor înscrie aproximativ 20 de milioane de români. Dacă fiecare dintre ei va plăti lunar o cotizație modică de 1 milion de RON, el, președintele UCR, ar ajunge rapid în posesia unei sume, v-ați dat seama, foarte mari, bașca tipărirea carnețelor de membru și alte surse conexe (conferințe, simpozioane, formarea de formatori etc). Atractivitatea cea mai mare a UCR se bazează pe existența mai multor categorii de membri, pe care tatăl meu le-a gândit special pentru dumneavoastră. Ajutați-l, vă rog, să înțeleagă în ce categorii de membri s-ar încadra blogosferiștii români și completați sondajul plasat, nu întâmplător, în colțul din stânga-sus al blogului de la țară.

Leapsa Bogdanei

Poza tristă (nearanjată de mama copilului) cu Vlad, o fetiță nu chiar așa de drăguță cum spune lumea. Trist dar adevărat.

Poza veselă cu zărgan de ocean de Portugalia. Vesel dar demult.

Un an dupa!

Căutam două poze pentru leapșa Bogdanei și am găsit-o p-asta. Mai caut.

Mihail și Gavriil. Mihai și Simina.

fotografie deDedi

8 noiembrie 2008.

Prevenirea gripei. Cateva metode de bun-simț

Dincolo de campania panicardă demarată de presa românească, dar și pentru că schimbăm un centru al epidemiei (București) pe altul (Iași) am primit și dăm mai departe următoarele sfaturi de prevenire a răspândirii virusului gripal AH1N1. (de la Centrul Medical Unirea)

SFATURI PENTRU GRIPA AH1N1

Singurele porti de intrare ale virusilor sunt nările şi gura / gâtul. Într-o epidemie globală de această natură, este aproape imposibil să nu intrăm în contact cu virusul H1N1 în ciuda tuturor precauţiilor. Contactul cu virusul H1N1 nu este o problemă atât de mare pe cât este proliferarea.

Chiar dacă sunteţi încă sănătoşi şi nu prezentaţi niciun simptom al infecţiei cu virusul H1N1, pentru a evita proliferarea, agravarea simptoamelor şi dezvoltarea unor infecţii secundare, câţiva paşi foarte simpli, paşi nu pe deplin subliniaţi în majoritatea comunicatelor oficiale, pot fi practicaţi (în loc să ne concentrăm pe modul de

stocare a medicamentelor antivirale):

• Spălarea frecventă a mâinilor

• Abordarea "Jos mâinile de pe faţă". Rezistaţi tuturor tentaţiilor de a vă atinge orice parte a feţei (cu excepţia cazului în care vreţi să mâncaţi, să vă spălaţi sau să vă pălmuiţi).

• Faceti gargară de două ori pe zi cu apă călduţă sărată (folosiţi apa de gură Listerine dacă nu aveţi încredere în sare). Virusul H1N1 durează 2-3 zile după infectarea iniţială în gât / cavitatea nazală până să prolifereze şi să manifeste simptomele caracteristice. Simpla gargară previne proliferarea. Într-un fel, gargara cu apă sărată are acelaşi efect pe o persoană sănătoasă pe care medicamentul Tamiflu îl are pe o persoană infectată. Nu subapreciaţi această metodă de prevenire simplă, ieftină şi puternică.

• În mod similar punctului nr. 3, curăţaţi-vă nările cel puţin o dată pe zi cu apă călduţă sărată. Nu toată lumea poate fi pricepută la Jala Neti sau Sutra Neti (poziţii Yoga pentru a curăţarea cavităţilor nazale), dar suflarea puternică a nasului o dată pe zi şi curăţarea ambelor nări cu beţişoare din bumbac înmuiate în apă călduţă sărată este foarte eficientă în scăderea numărului populaţiei cu infecţie virală. Sporiţi-vă imunitatea naturală cu alimente bogate în Vitamina C ( fructe citrice). Dacă trebuie să luaţi tablete de Vitamina C sub formă de supliment, asiguraţi-vă ca acestea conţin şi Zinc pentru a accelera absorbţia.

• Beţi cât mai multe lichide calde. Acestea spală viruşii de proliferare din gât înspre stomac acolo unde nu pot supravieţui, prolifera sau produce niciun rău.

Muzică de dat cu mopul si aranjamente ikebana la sala (într-adevăr) polivalentă

Joi am fost la John Lord și aseară la Underworld. Nu ne întrebați cum reușim asemenea maratoane, cu cine stă Vlad în timpul ăsta (el doarme pentru că noi ieșim numai noaptea) sau dacă ne costă mult escapadele noastre. Ambele concerte ni s-au părut slabe, dar ne-au plăcut, pentru că am reușit să rupem izolarea noastră, de periferie, în care ne afundam din ce în ce mai tare în ultima vreme. Aseară, ni s-a întâmplat ceva extraordinar. Am întâlnit un consumist adevărat care își făcea jointurile pe degetele de la picioare (după ce s-a descălțat de bocancii de grănicer, în fotografie se poate vedea că avea ciorapi albi foarte curați) și care strânsese cam cinci pachete de marlboro cu care construia aranjamente ikebana pe scările de la Polivalentă, emanând o stare contagioasă de echilibru și armonie. Oamenii treceau, se opreau, râdeau sau se uitau serioși, unii își faceau cruce, alții făceau poze, pescărușul dormea, artistul modificând impasibil aranjamentul țigărilor, cu delicatețe, ca și cum ar fi folosit rămurele shin, soe și hikae adevărate, nedând doi bani pe admiratorii neavizați. M-am bucurat, ascuns într-un colț, să urmăresc un asemenea artist urban, care ne-a făcut o demonstrație live de ce înseamnă stăpânirea de sine și echilibrul interior. Mi-a plăcut atât de mult de el, încât vreau să îi dedic următoarea melodie.

Ce fetiță frumoasă! Mușcă?

Asadar se poate si asa! Cu soare, cu zambete, cu tricouri. Toamna la periferie. Si desi nu a inceput scoala, Vladut a fost tuns baieteste. Au disparut zulufii, nici noi nu știm prea bine de ce. Parcă ne pare rau; totusi oamenii continuă să îl confunde cu o fetiță. Ce să-i facem? Urât nu putem să-l schimonosim, oricâte strâmbături l-am învăța.

Ultima poză cu plete e la pescărușu.

Nu vă cazaţi cu copilul la hotelul nostru!

Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor citind mailul primit ieri seara de la organizatorii unei conferinte la Iasi in cadrul careia trebuie sa sustin o prezentare. I-am rugat sa imi rezerve o camera dubla la hotel pentru ca intentionez sa vin insotita de sot si copil, urmand sa platesc bineinteles diferenta de pret.

Raspunsul organizatorilor a fost halucinat. Sotul e ok (e un animal prietenos, poate fi tolerat), dar copilul nu! 

“in ceea ce priveste copilul Dvs., am inteles ca este o problema. Gaudeamus este un hotel destinat lectorilor straini si ei nu accepta asa ceva.“

Igitur si asadar, Hotelul Gaudeamus din Iasi are o politica anti-copii! Ei nu acceptă aşa ceva (ceva = copil). Este destinat lectorilor straini si se stie ca lectorii strainii sunt acea specie superioara de oameni care nu fac copii, nu se apropie de copii şi în general nu vor să fie deranjaţi de ideea ca există copii. 

Îmi amintesc brusc că Gaudeamus înseamnă Să ne bucurăm şi parcă îi văd pe angajaţii hotelului cîntând în cor: 

O lume minunată

In care vom trăi

Făăăăărăăăăă coooooopii!

Haideţi, cîntaţi cu noi!

Mă mir degeaba? Aţi mai fost daţi afară din diverse locuri pentru că eraţi cu copii? Iată că alături de nu fumati, nu intrati cu animale de companie, nu mâncati inghetata in mijlocale de transport in comun, avem un nou NU. NU vă cazaţi cu copilul la hotelul nostru!

LE: Am vorbit cu receptionera hotelului Gaudeamus care mi-a spus în dulcele grai moldovenesc că ei nu au niciun regulament împotriva cazării copiilor în hotel. Dimpotrivă, au mai avut copii cazați (ce să vezi!). Părea și ea la fel de uimită ca și mine. Să fie organizatorii conferinței cei care vor să țină departe pamperșii și biberoanele? Nu cadrează cu morga academică? Vă țin la curent!

De Halloween

slow

Slow living, slow parenting, slow city, slow planet, slowdownlondon. Slow everything. Jur ca nu le-am inventat. Exista o groaza de oameni convinsi ca trebuie sa incetineasca. Stiu ca toate miscarile astea sunt neaparat anticonsumeriste dar pe mine m-au sedus cu asta:

In spate sunt scaunele detasabile cu centuri de siguranta. Poti sa pui si copiii si muraturile. Si sa te intorci zambind la casuta ta de pe malul oceanului. Incet, incet, foarte incet.

Modelele care contează în viață. Rămurica.

Care sunt modelele voastre în viață? Modele de care încercați să vă apropiați în permanență sau din contră să vă distanțați? Personaje literare, cum e cazul aici, oameni reali, bunici sau părinți, eroi de benzi desenate, prieteni mai în vârstă ale căror comenzi le executați cu sfințenie în copilărie sau oameni de stat, de radio sau televiziune? Menajere pline de înțelepciune? S-au schimbat modelele voastre în timp?

Vă întreb asta pentru că Vlăduț și-a ales un model pe care îl imită în totalitate, cu o regularitate aproape zilnică și cu o destul de mare seriozitate. Este vorba despre Rămurica, femeia care mai stătea cu el câte o zi, două, când Vlad nu avea mai mult de șase luni. Rămurica făcea și curat. Dădea cu mătura, cu aspiratorul, cu mopul. Vlad probabil că o urmărea din patul lui cu zăbrele, asemănător cuștii lui Skinner și înregistra amploarea gesturilor, minunându-se de unduirea delicată a mopului pe parchetul laminat, de precizia cu care Rămurica doza cantitățile de detergent pentru a le dilua în găleată. Sunt sigur că Vlad sesiza perfecțiunea mișcărilor, plutirea lină a femeii peste parchetul strălucitor, pașii de dans, calculați după nu-știu-ce ritm african. Nu cred că au fost necesare prea multe vizite pentru ca Vlad să rămână fascinat de Rămurica, pentru totdeauna.

Eu o cunosc bine pe Rămurica, orice ar face, gătit, curățenie, călcat cămăși, ea cântă. Pe o tonalitate joasă, mai mult fermă și precisă decât melodioasă, diferite cântece populare. Nu de puține ori, am surprins-o împreună cu unchiul meu Gelu, fredonând Struguraș bătut de soare sau Căpitane de județ, în timp ce netezea vreo cămașă sau vreo pereche de pantaloni. Nouă ne transmitea un sentiment de siguranță, o atmosferă de duminică liniștită, deși venea doar miercurea pe la noi, ca și cum toate luminile s-ar fi aprins brusc în casă și noi toți ne-am fi pregătit pentru o mare sărbătoare. Desigur că și Vlad a ascultat-o fredonând Struguraș bătut de soare! Lai Lai La! De ce inima mă doare? Lai Lai La și s-a simțit, la rândul lui, protejat și liniștit, uitând că părinții lui lipsesc, că obiectul adorației (mai exact, mama lui) își tocește coatele pe frontul cercetării mețeriste.

Acum, Rămurica nu mai vine! Dar copilul, în onoarea ei, în fiecare dimineață, cum se trezește, dă cu aspiratorul, apoi cu mopul, la final, ca un cunoscător, ștergând praful. În timp ce face toate astea, scoate niște sunete guturale, un fel de mormăit melodios, care mie îmi amintește de cântecele populare ale Rămuricii. Îl las să facă curățenie pentru că și pe mine mă liniștește ritualul ăsta, din când în când îl strig Rămurel, vezi în colțul ăla! A rămas un muc de țigare! Iar el fuge repede, serios și ia chiștocul rămas în urmă. Da, cred că Rămurica era parte din familia noastră, tânără și dezorientată în primele luni de după nașterea lui Vlad.

Mai multa ... muzica!

Alexandra mi-a trimis linkul și m-am amuzat teribil, am răs în hohote, la finalul RATM-ist m-am trezit dând din cap.

Atunci, mai multa muzica!

Pentru pacientele din Salonul 4 ...

Pe blogul nostru se scrie din ce în ce mai puțin, în ultima vreme. Pentru că existăm cât se poate de mult, iar când ne așezăm seara în fața laptopurilor cu intenția de a vă relata și vouă câte o povestioară haioasă, vedem (deși nu mai avem lunetă, am vândut-o la talciocul urban) cum se plimbă stelele, în cerc, cum cade câte una și încă una și pic, adormim. Dar, după binecunoscuta lege a compensației, se scrie mai mult pe alte bloguri. Nebunelul nu se lasă și dedică pacientelor din Salonul 4 o anecdotă, după un film de succes, despre chirurgi japonezi care operează, cocoțați pe măsuțe de ceai, pacienți români cu două inimi ce bat în ritmuri de Chucho Valdes. Asta e, vă las pe voi să citiți dacă aveți timp și chef.

...marele chirurg japonez Presotuku Popesuku. Dânsul fusese invitat pentru o lună să lucreze în oraşul de pe Sena cu profesionişti din alte ţări. De asemenea, pacienţii erau şi ei aduşi din cele mai îndepărtate sate şi oraşe ale lumii. Numele lor erau la fel de ciudate ca al profesorului. Ştii, vorba vine că profesorul nipon era mare, mie îmi vine să râd când spun aşa, de fapt era foarte mititel, trebuia să urce pe ceva, pe un scaun, pe o măsuţă de ceai ca să vadă şi să apese pe butoane...